Destul de !
„ce rost are să câștigi lumea dacă înseamnă să-ți pierzi sufletul”...pentru cei care au, desigur!
Deci există două curente filozofice care predomină:
- Cei care cred că omul se naște cu suflet.
- Cei care cred că nu are, dar că îl câștigă pe măsură ce viața lui înaintează.
Cred că există un al treilea:
Omul se naște cu suflet, dar este lipsit de orice emoție.
sufletul este, parcă, asemănător unui reportofon, o cutie neagră.
La naștere, este gol de orice informație, ca un hard disk doar formatat.
Pe măsură ce viața ei progresează, o ființă vie realizează acțiuni.
pe care el percepe la fel de bine sau de rău.
Reacția acestor acțiuni declanșează sau nu un răspuns emoțional din partea sufletului deoarece vibrează ca o sfoară.
La sfârșitul vieții, în funcție de ceea ce a făcut, sufletul ființei vii „se cântărește” și decide în funcție de bilanțul său pozitiv sau negativ să reia un ciclu de reîncarnare sau să treacă la etapa următoare, spre o ființă mai complexă, un pic ca un program de calculator creat pe un computer vechi și care are nevoie de un alt computer, mai puternic, pentru a rula perfect.
Așa numeau egiptenii antici cântărirea sufletului (totuși puseseră degetul pe ceva important) și credeau că zeul Anubis a fost cel care a realizat-o.
Desigur, există oameni ale căror suflete sunt disperate disperate de orice emoție, printre cei de acolo sunt condamnați să repete ciclul reîncarnărilor ad vitam eternam la nesfârșit, pentru că nu vor putea evolua.
Emoțiile sunt cele care determină dacă suntem capabili de compasiune sau nu.
Din păcate, majoritatea oamenilor sunt incapabili în aceste zile, ne îndreptăm direct spre barbarie.
Suntem cu adevărat doar niște barbari cu un nivel mediu de tehnologie.
O civilizație cu adevărat evoluată poate fi recunoscută mai ales prin ceea ce eu numesc „legătura”, adică o conștiință colectivă îndreptată spre același scop și nu o masă de indivizi incapabili de a comunica între ei, cufundați în contradicții și având un singur scop. micul lor profit personal pe termen scurt, așa cum pare să fie regula în zilele noastre...
Așa cum spune Apocalipsa: „Și vor plânge, aurul lor, mirea lor și pietrele lor, nemaiputând să le vândă pentru că nimeni nu le va mai dori...”
Aceasta nu este exact fraza, dar rezumă faptul că ne aflăm exact în acest moment în Apocalipsă.
O, da, suntem chiar în ea de altfel, mai exact la jumătatea ei, tocmai când oamenii încep să-și piardă interesul pentru societatea de consum, la care se referă acest citat.