Și s-a făcut/se face cu durere, dematerializarea administrațiilor de exemplu (telemuncă... trecerea la tot digital prin scanarea documentelor) forțând pe aproape toată lumea să aibă telefon mobil, e ca un viol, o constrângere nebună pentru minți! Abia schematizez, ceri la telefon unui operator orice în afara aranjamentelor obișnuite, râde, îți spune:
-
„Dar domnule, sunt acasă, lucrez de acasă, nu am acces la dosarul dumneavoastră în timp ce lucrez la distanță, îmi pare foarte rău (implicit, trimite sau/și vei găti un ou).
Simplificarea sistemului nu se face pentru utilizatori, se face în sensul bine înțeles al subjugării generalizate (fie că ne place sau nu, fie că este organizat voit sau nu) obligându-i pe cei care nu vor să nu i se supună. sau cei care nu reușesc la tot felul de constrângeri, bătăi de cap, turpitudini și penalități (care pot fi cuantificate prin efecte indirecte sau indirecte în mii de euro pentru familiile aflate în nevoie, față de vechiul sistem, nu am timp să detaliez Tot...). Nu mai există nicio flexibilitate a minții și adaptabilitate care să țină, devine rigidă ca o placă de beton fără balustradă, a-ți imagina pierderea telefonului mobil este ca și cum cineva ți-ar fi ars biroul. Mai rău, este pierderea identității cuiva (care, chiar dacă suntem conduși acolo, NU este digital, ea...! Oricum...) Un exemplu simplu: dacă luăm sistemul amenzilor, nu se mai poate. sa negociezi ca ti se retraga, daca ajungi (ca pana acum) in momentul verbalizarii batand joc de periwinks, odata in sistem si validate de la distanta in timp real, nicio modalitate de a le retrage: nu ne putem opri” progres”, chiar și prin constrângere. Și va lăsa o „amprentă” pe identitatea ta digitală și teama de a fi perceput ca un „cetățean rău”. Fără dreptul de a fi uitați, toți vom fi într-o zi „multi infractori”, povara devenind din ce în ce mai grea.
Acest nou sistem nu poate face față cerințelor „non-standard”, cămașa de forță este inevitabilă și inadecvarea nu este un criteriu „relevant”, totul împinge spre mai multe „evenimente neprevăzute” spre mai multă îndatorare (cu stimulente făcute chiar de bănci...)
Trecerea la „tot digital” este o naștere dureroasă prin cezariană fără anestezie, o pungă pe cap și în tăcere. Și nu brățara electronică va vindeca mințile într-o lume din ce în ce mai dezumanizată! În plus, purtarea brățărilor va deveni norma într-o zi?
Trebuie să renunțăm la libertate pentru a fi liberi? În curând va exista doar sinuciderea ca paliativ? Sinucidere? Sunt nebun... dar este deja acolo ca premisă în mintea oamenilor, și chiar într-o formă colectivă cu criza covidului... (pentru unii încolțiți de sistem) ca ușă de ieșire finală după ștergerea virtuală a cetățenilor ca „subiecte”...? Nu suntem aproape toți...? Şterse, deoarece sunt plasate de facto în comun cu valorile fictive (deoarece sunt evazive din punct de vedere fizic). Valori virtuale în fața cărora indivizii nu au altă opțiune decât să se pună într-o poziție de sacrificiu! În fața unei lumi cu care cetățenii nu mai au niciun control.
M-am oprit la capriciile cetățeanului obișnuit, dar putem vedea cum trebuie să fie pentru „micii antreprenori”, și chiar și notoriile (și printre cele mai controversate) sfere de influență ale celor care bat măsura împotriva lui. algoritmi de „insubordonare”.
electricitate-electronică-informatică / cenzură-covid-de-facebook-youtube-ras-le-bol-t16530-110.html # p436289 - "
Nu vă faceți griji, domnule meu, vom rezolva asta cu o cenzură de nano secunde” (...la fel ca tranzacțiile financiare speculative de pe piețe.)
Încă nu înțelegem tot ce se întâmplă în întregul sistem, multiple mecanisme antropotehnice care se contestă reciproc, unde supunerea și ștergerea imediată a oricărui protest este regula – întrucât nu sunt implementate de facto în sistem(!) pentru că nu. introduse de programatori în „software” — cele prost numite sunt grele...!
Imaginați-vă să introduceți „protest” sau chiar „nesupunere civilă” în posibilele alegeri ale programelor de calculator?
Sociologul Jean Ziegler (86 de ani, și încă raportor special la ONU pe problema dreptului la hrană în lume, vicepreședinte al comitetului consultativ al Consiliului pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite și detractor al oligarhiei bancare elvețiane) însuși a spus că:
- „
capitalismul nu a putut fi adaptat. Că trebuia distrus".