Dar nu este prin artificiul de
antropocentrismul și de propriile sale înșelăciuni că „
comunități umane” se ghidează în sisteme deterministe și trec pragul transgresiunii față de diferiții săi vectori? După aceea, putem stabili oricând un fel de test cronologic între ele, dar ele pot fi amestecate pentru că nu există neapărat vreo ermeticitate între credințe:
Astfel anumite ficțiuni, anumite „sisteme deterministe“, pot coabita cu altele! Cu titlu de exemplu (fără ordine anume):
— „păcatul” original (transcris în sensul de „consum”, Janic se va plânge ^_^ ...scuze);
— secte (nu te plângi)
— politică care tinde spre îndoctrinare (și nu eliberare prin efort colectiv);
— viclenia termodinamicii (cum o exprimi? Sau individul confruntat cu un fapt împlinit...?);
— întrebarea recurentă a „
chinurile facerii” (Adică supuși consumului... bărbații nu au „muncit” întotdeauna;
— oferta VS cererea;
— continuarea paradigmei bani VS datorie (crearea banilor și tot ce se învârte în jurul ei);
— legătura dintre „piață” și o pseudo „Nouă Ordine Mondială”);
— xenofobie, chiar și mai ales revenirea la sclavie(*) care oferă doar o singură lectură a „realității”... (și ne readuce la valori fictive și în cele din urmă ne readuce la întreg?) .
Valorile fictive care îi fac pe oameni să devină „
obiecte în deplasare materială și temporală”, ne determină să înțelegem constrângerile legate de jefuirea resurselor energetice, care ne scapă dar care trădează o parte din acest comportament antropocentric, la fel ca și cu disprețul față de lume al celor care fac obiectul acesteia și cu care interacționează. fără a înțelege finitudinea.
Pe scurt, transgresiunea pare să fi devenit un fel de „
dictatura normei** prin care se exprimă determinismul (guvernele apelează la McKinsey și apoi ne spun „
că nu există altă cale de a reforma”) ...iar ceea ce dirijează mingea, este o fabrică de imposturi!*** Ceea ce ne face sclavi.
________________________________
* (În romanul de ficțiune
"Iubit" de T. Morrison, totul provoacă pe gânduri, la marginea extremelor, din moment ce personajul Romanului ajunge să aleagă finalul absolut de a-și ucide copiii... Eu spun asta pentru că constrângerile sistemului trebuie să reușească să împingă mult. dintre ei până la astfel de extreme, deși niciun sfârșit nu este definitiv... determinismul predominant este puternic!)
Tot acest context, duce la a vedea coșmarul sclaviei din interior, ca uneori în „angrenajele economiei”.
** Il citez pe Roland Gori
*** Îl citez din nou pe Roland Gori
(hazard ocupational)